TREI FRAȚI LA ANVERS, DINTRE CARE CEL MAI VÂRSTNIC, CARE A VORBIT ÎN NUMELE LOR, SE NUMEA JAN – 1550 A. D.

Răutatea preoților era atât de mare, încât nu puteau suferi ca cei ce căutau să slujească în liniște lui Dumnezeu Domnul, în simplitate și sinceritate, să locuiască în Anvers; drept aceea l-au instigat atât de mult pe Margraf, încât acesta, mai degrabă decât să-și piardă slujba, a mers să-i prindă și, trimiţând în acest scop slujitorii săi, a arestat trei dintre ei, ceea ce a pricinuit mare bucurie preoților. Frații captivi, pe de altă parte, s-au bucurat și ei că au fost vrednici să sufere pentru numele Domnului. Ei au fost examinați cu asprime cu privire la credința lor, despre care au făcut o bună mărturisire — în ceea ce privește botezul și sacramentul, precum și alte articole de credință —; și, deși au fost atacați cu multă dibăcie de preoți și de doctorii din Louvain, ei s-au apărat cu atâta iscusință prin Scripturi, încât însuși Margraful a declarat că nu a auzit niciodată o expunere atât de limpede a Scripturilor și că, dacă ar fi stat cu ei doar două săptămâni, ei l-ar fi convins. Atunci frații au spus: „Judecați voi înșivă dacă aceasta nu este credința adevărată și adevărul pentru care ne jertfim viețile și de la care nu ne vom abate, ci vom stărui în el spre lauda și slava Domnului, care nu ne-a părăsit chiar și atunci când stăteam în întuneric." Evr. 10:28; Mat. 24:13; Evr. 13:5; Mat. 4:16.

Când doctorii au înfățișat multe texte scripturistice în chip stricat și greșit, frații au spus: „Cum îndrăznești să fii atât de obraznic încât să înveți calea Domnului în chip atât de pervertit?" Unul dintre doctori a răspuns: „Deoarece noi nu suntem dispuși să fim întemniţați și să trăim în frică și necaz alături de voi; dar peste vreo șapte sau opt ani voi vesti adevărul cum se cuvine și voi dobândi un mare câștig prin aceasta." „Săracul om!" a spus unul dintre frați, „te încrezi într-o nădejde deșartă, de vreme ce nu ești sigur nici de seară, nici de dimineață, nici de ceas, nici de vreme" — ceea ce s-a și adeverit, căci a murit la scurtă vreme după aceea. Luca 12:20. „Iată," au spus ei, „voi înșivă recunoașteți că nu am săvârşit nicio crimă; de ce atunci vreți să ne luați viețile?" Sfatul a spus: „Decretul împăratului ne poruncește să vă omorâm." „Luați, deci," au spus ei, „decretul cu voi la judecata Domnului și vedeți la ce vă va folosi; cu adevărat, la nimic."

Au fost atunci condamnați fiecare să fie arși pe rug. Această sentință nu i-a înspăimântat, ci s-au bucurat mult și s-au mângâiat reciproc. Sfatul i-a spus celui mai tânăr: „Roagă-te Margravului și foarte probabil că te va elibera." „O, nu," a răspuns el, „voi suferi alături de frații mei pentru adevăr." Astfel, au mers împreună cu bucurie și cu îndrăzneală la stâlpi, spunându-și unii altora: „Mergem în pace la casa cea pașnică a lui Dumnezeu, ca să dobândim acolo o locuință veșnică." S-au rugat de asemenea pentru domni, ca Dumnezeu să nu le pună în cârcă această faptă, ci să-i lumineze, spre a veni la pocăință. În cele din urmă, stând în fața rugului, au strigat: „Tată ceresc, primește duhurile noastre în mâinile Tale," și astfel și-au adus jertfa ca adevărați copii ai lui Dumnezeu.

Notă

Consemnarea de mai sus a fost extrasă din Oglinda Martirilor, carte publicată în anul 1660 de Thilemann J. van Braght și rămasă în domeniul public. Rostul publicării nu este să recomande convingerile celor prezentați — de obicei necunoscute —, ci doar redarea consemnării istorice a suferințelor și martirajelor celor ce au voit să-L urmeze pe Hristos, fără a-și iubi viața. Mai multe mărturii din Oglinda Martirilor pot fi găsite pe https://anabaptisti.ro, în timp ce materialele gratuite pentru o ucenicie autentică în Hristos, spre asemănarea cu El, se află pe https://www.cuvantcurat.ro.